Lupta pentru Codrii de Arama

Botosani, 19-21 iunie 2015

By on mai 14, 2015

De treci codrii de aramă, de departe vezi albind

Ș-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint

Oare cine nu cunoaște aceste celebre versuri din poezia lui Eminescu, Călin (file din poveste)? Ei bine, poate mai puțin cunoscut, dar nu și în rândul iubitorilor de Airsoft, este faptul că de cinci ani încoace, în Codrii de Aramă se poartă aprige lupte pentru eliberarea de sub dominația Armatei Acvilei Imperiale.

Grație mult-apreciatei munci depuse de USLA Botoșani, evenimentul sportiv, Lupta pentru Codrii de Aramă, se bucură de un mare succes în rândul pasionaților de Airsoft, organizatorii încântându-i cu surprize mai mari de la an, la an. Aflată deja la a cincea ediție, Lupta pentru Codrii de Aramă se anunță a fi una extrem de complexă anul acesta, „Frații Răi” punând la dispoziția participanților o logistică de mare anvergură, cum ar fi vehicule offroad, baze militare, sate fortificate și iluminate peste noapte, hărți, asistență medicală și multe altele. În parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Botoșani, evenimentul de anul acesta se anunță a fi unul de neuitat, așteptându-se peste 250 de participanți.

Foarte interesant va fi și după încheierea ostilităților, organizatorii anunțând activități de socializare, concerte în aer liber, foc de tabără, dar și deja celebrul eveniment „Vocea Codrilor de Aramă”.

Având o experiență bogată în organizarea evenimentelor Airsoft, USLA Botoșani (Club Sportiv Airsoft Bad Brothers) continuă și în acest an povestea Luptei pentru Codrii de Aramă, cu evenimentul numărul cinci, la care se așteaptă peste 250 de iubitori ai acestui sport.

Evenimentul se va desfășura în perioada 19-21 iunie 2015, în localitatea Agafton din județul Botoșani, mai exact în tabăra din Agafton, aflată la numai 10km de Municipiul Botoșani.

Toți participanții vor fi cazați în Centrul de Agrement „Codrii de Aramă” Agafton, în blocuri cu apartamente de trei și patru camere, fiecare având două, trei sau patru paturi. Fiecare apartament dispune de grup sanitar propriu.

The Dawn va antrena participanții pe durata a nu mai puțin de 24 de ore de joc efectiv și relatează poate ultima bătălie dintre cei încă liberi, refugiați în Codrii de Aramă și forțele Armatei Acvilei Imperiale, mult mai dotate tehnic. Libertate sau sclavie, rămâne de văzut.

Ca orice eveniment mult așteptat, biletele se epuizează imediat. În prețul acestora sunt incluse accesul la eveniment, cazare, patru mese, 5l de apă, asistență medicală și multe altele. Mai multe informații puteți afla pe pagina oficială a evenimentului.

    Leave a Reply

    • (not be published)